luni, 19 mai 2008

sâmbătă, 17 mai 2008

Teze si Antiteze




Am terminat si (anti)tezele la clasele gimnaziale.Ma bucur alaturi de copii,cand descopar in vreo lucrare ca ma fac inteles.Bucuria cea mai mare mi-o produc "simpatiile reciproce"-cum bine remarca o fosta eleva , care incerca sa ma acuze de un anumit subiectivism in apreciere...Cristina,de pilda,nu m-a dezamagit nici acum. A luat,iarasi,9.80 ,la teza cu subiect unic de la clasa a opta si acum poate sa se gandeasca la un liceu serios,care sa-i asigure un viitor "filologic" (foto 1) ; Marta (foto 2) a redactat inteligent subiectul de literatura (fructificind,din plin, punctul ei forte: invatarea cu usurinta a versurilor din marii nostri poeti) ,dar a gresit la gramatica.E intr-a sasea si trebuie sa devin mai exigent cu ea.Claudia (foto 3) e doar intr-a cincea,ma si mir unde incape atata maturitate in exprimare si intelegere, nu-i voi da, insa ,niciodata o dovada de indulgenta.

vineri, 2 mai 2008






Bacaul lui Bacovia,Bacaul celor 600 de ani de atestare documentara,Bacaul celor care l-au gasit sau nu l-au gasit (inca),Bacaul dintre ape, Bacaul atat de departe de mare,Bacaul fara Revolutie,Bacaul lui Hrebenciuc si al fratilor Selena,Bacaul in linie dreapta-ca o cale ferata de campie-,Bacaul cu doar o luna de vara si unsprezece de toamna, Bacaul cu mahalale fara evrei,Bacaul fara miros de tei...Bacaul intr-o zi de 2 mai,Bacaul nostru...cu pozele lui....

joi, 1 mai 2008






De fiecare data cand imi trec vederea peste fotografii,retraiesc acele clipe,cu acelasi zbucium si cu o nostalgie de care nu m-am crezut niciodata in stare.Balchikul imi ramane in suflet si,parca,mereu as cauta o intoarcere,prin labirintul acela pietruit care ascunde Castelul Reginei Maria.Si ,de fiecare data,ma intreb-revoltat-cum e posibil ca istoria noastra nationala sa fi dat o asemenea personalitate,despre care tinerele generatii sa invete tot mai putin...Orele de istorie a Romaniei au disparut de la an la an din programele scolare,manualele de specialitate au devenit afaceri de guvernamant si atunci sa ma mai mir de ce am fost intrebat ,candva, de o persoana cu pretentii de consilier municipal,daca Regina Maria a Romaniei e totuna cu Maria Tereza ?! Individul habar-n-avea de Cadrilater,de prezenta noastra pe aceste meleaguri de vis.Iata alte cateva fotografii realizate in vara lui 2007,la Balchik (Castelul Reginei Maria si gradina de cactusi) si Kaliakra (fosta piatra de hotar intre Romania si Bulgaria).





2 mai: simt ca vine vara,au aparut primele flori firave in ghiveciul din balcon, cateva raze de soare imi amintesc clipe de anul trecut ,cand-impreuna cu Otilia si Dragos-am reusit sa ajung la Balchik. Pentru mine,Balchikul inseamna ingemanare intre poezie si istorie.Regina Maria si gradina de cactusi,marea-superba-si muntele alb...Nu cred sa existe loc mai minunat din cele vazute de mine , acum inteleg de ce inima Reginei ar fi vrut sa ramana acolo...Iata cateva fotografii
1 Mai 2008,lipsesc : mirosurile de gratare,fanfara Fabricii Letea-concediata dupa marea privatizare- discursurile,angajamentele,mobilizatorul imn patriotic, solidaritatea proletara ...Prisosesc: limuzinele capsunarilor si smecherilor urbei, manelele petrecaretilor de vis-a-vis, pliantele electorale cu fotografiile retusate ale celor aruncati in intrecerea locala,cu manecile suflecate, clica de partid ...